Arhive lunare: Aprilie 2016

Devin adolescent. Cine sunt eu?

header mobilitate 814x141Fiecare părinte așteaptă cu emoție și temeri perioada adolescenței, înarmându-se în avans cu trucuri de parenting și scuturi de răbdare. ”Cum să îmi ajut copilul?”, ”Cum va evolua relația noastră?” – acestea sunt doar câteva dintre întrebările care-i frământă pe părinți. În cazul în care copilul cu o dizabilitate întâlnește adolescența, tensiunea în familie crește cu siguranță. Emoțiile sunt firești și sunt un semn frumos al afecțiunii părinților. Fiecare copil, indiferent de tipul de dizabilitate, va trece într-un fel unic prin această perioadă. Cărțile și materialele despre cum să îl ajuți pe copilul tău cu o dizabilitate să treacă mai ușor prin adolescență sunt utile, dar există capcana de a căuta și de a aplica o rețetă de succes pentru a trece cu bine această perioadă sensibilă.

Experiența mea de lucru cu adolescenți cu dizabilități m-a învățat că nu sunt rețete de succes, poate doar ajustări comportamentale și un efort continuu, zilnic și constant de a intra în papucii adolescentului.

Am învățat de la adolescenții cu care am interacționat câteva lecții frumoase:

  • Vor să înțeleagă ce li se întâmplă, de la transformările fizice la furtunile hormonale și descoperirea sexualității. Au nevoie de explicații pe înțelesul lor și, deseori, de repetarea informațiilor, cu răbdare.
  • Au nevoie de modele de succes, de imaginea unor persoane cu dizabilități, cu care rezonează și le transmit inspirație și curaj.
  • Au nevoie ca părinții lor să știe că le este greu să se accepte, în această perioadă mai mult ca oricând. Și au nevoie de timp și chiar de specialiști cu care să lucreze la o imagine mai bună despre ei înșiși.
  • Deseori, a comunica eficient, înseamnă să vă așezați lângă ei și să vorbiți nimicuri. Sau doar să nu spuneți nimic.
  • Furia și crizele emoționale sunt doar forme de comunicare: sunt furioși pentru că simt frică și nesiguranță. Emoțiile sunt avalanșe și câteodată, e de ajuns să le numim și să le așteptăm să treacă.
  • Chiar dacă dizabilitatea lor îi împiedică să facă anumite sarcini, se simt extraordinar să fie considerați utili și să aibă responsabilități concrete, adaptate posibilităților lor. De oameni mari.
  • Chiar dacă devin insuportabili uneori și rănesc (și știu asta), ar vrea să știe că părinții lor sunt acolo. Și sunt părinți de adulți în devenire, nu de copii.
  • Adolescența va trece și poate avea cele mai frumoase experiențe. E nevoie doar de umor și curaj de a lăsa greșelile să curgă.

Elena Cazacu – Psiholog

Fundația Serviciilor Sociale Bethany

Proiectul „Mobilitate în comunitate” este finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a granturilor SEE 2009 – 2014. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org

footer