Reacţia la traumă şi strategiile de coping ale copilului

 header mobilitate 814x141

Strategiile de supraviețuire și stăpânire a situației reprezintă modalitatea copilului de a face față situației de maltratare, de a se apăra atât împotriva propriilor sentimente, cât și a mediului înconjurător. Cu ajutorul acestor strategii, el își asigură un anumit control asupra situației sau, în cel mai rău caz, o iluzie a controlării situației.

Lazarus (1996) introduce termenul de coping în limbajul științific pentru a descrie strategiile de supraviețuire și care reprezintă “ansamblul eforturilor cognitive și comportamentale destinate controlării, reducerii sau tolerării exigențelor interne și externe care amenință sau depășesc resursele unui individ” (Lazarus și Folkman, 1994, 1998, apud. Irimescu G., 2006) și este “procesul activ prin care individual, grație autoaprecierii propriei activități, a motivațiilor sale, face față unei situații stresante și reușește să o controleze” (Bloch et. al., 1991, apud. Irimescu G., 2006).

Mai mult, mecanismele de coping constituie moduri de rezolvare a problemelor generale ale vieții în maniere diferite: căutarea de informații, rezolvarea rațională a problemei, căutarea sprijinului social, reevaluarea pozitivă a situației, fuga-evitarea, distanțarea sau minimalizarea amenințărilor, recurgerea la gândirea magică, autoacuzarea, exprimarea afectelor, reprimarea afectelor, spiritul combativ sau acceptarea confruntării, stăpanirea de sine (Chirban, John T., 2005).  Prin urmare, strategiile de supraviețuire sau coping-ul poate fi centrat pe: emoție (vizează  reglarea tulburărilor emoționale), pe problemă (vizează gestionarea problemei aflată la originea subiectului), pe tehnici de evitare prin strategii pasive (fugă, refuz, resemnare etc. ce permit subiectului să reducă tensiunea emoțională), prin strategii active (căutarea informației, susținere socială etc.) ce permit subiectului să înfrunte situația pentru a rezolva (Ionescu, Jacquet, Lhote, 2003, apud. Irimescu G., 2006).

Ca o primă strategie de supraviețuire menționăm percepția împrejurimilor. În acest caz, copilul va dezvolta sentimente de încredere sau neîncredere faţă de mediu în funcţie de modul în care nevoile sale de bază, cele emoţionale precum şi cele fizice sunt sau nu satisfăcute.

Copilul care este expus maltratării în timpul primilor ani ai vieţii, va dezvolta un ataşament nesigur faţă de părinţi şi va avea dificultăţi în stabilirea încrederii în ceilalţi. Pe măsură ce va creşte, îşi va crea o imagine negativă atât despre lume cât şi despre sine. El va interpreta şi percepe mediul în baza experienţelor trăite în propriul cămin.

Așadar, situaţiile de maltratare sunt caracterizate printr-o satisfacere inadecvată a nevoilor. Insatisfacerea nevoilor creează probleme de dependenţă. Această dependenţă este foarte pronunţată la copiii aflaţi în situaţii dificile. Problemele de dependenţă se dezvăluie cel mai adesea în două moduri diferite: o dependenţă deschisă şi o dependenţă defensivă.

Dependenţa deschisă se poate manifesta ca o tendinţă constantă spre contacte fizice, comportament de căutare a atenţiei, preocupare pentru controlul şi stăpânirea altora, încercări permanente de a mulţumi şi de a fi acceptat de către părinţi şi de alţi adulţi. Pe de altă parte, copilul poate prezenta o dependenţă defensivă, o independenţă excesivă şi o retragere emoţională, atât faţă de părinţi cât şi faţă de alţi adulţi. Această dependenţă defensivă se poate prezenta ca o atitudine rece şi dificilă în care copilul pare să se poarte ca şi cum nu i-ar păsa de nimeni.

Mai mult, anxietatea şi agresivitatea copiilor aflaţi în situaţii de maltratare pot fi adesea copleşitoare. Aceşti copii îşi trăiesc anxietatea în situaţii concrete de abuz şi sunt anxioşi în legătură cu noile situaţii abuzive ce pot apărea în viitor, anxietate ce poate deveni cronică. Ei fac faţă sentimentelor lor în moduri diferite. Dacă starea de anxietate este copleşitoare, copilul se poate apăra alungându-şi propriile trăiri şi redefinind situaţia în care se află. Agresivitatea înseamnă pentru mulţi cea mai bună metodă de apărare şi mulţi dintre ei au învăţat acasă cum să se descurce în situaţii problematice, fiind agresivi. Violenţa dă naştere la violenţă. Mulţi dintre copii vor sări iute la bătaie când se vor simţi ameninţaţi de către un adult sau de către un copil.

Studiile binecunoscutei autoare Alice Miller (1980) arată foarte clar cum vom ajunge să „culegem” violenţa care a fost semănată atunci când copiii au fost expuşi la violenţă. Poate fi vorba, fie despre pedeapsa conştientă şi planificată ca o parte a disciplinării copiilor, fie reacţiile impulsive ale unor adulţi suprasolicitaţi sau imaturi. Chiar dacă ceilalţi adulţi care vin în contact cu copilul crescut în mediul violent, nu au un comportament neapărat ameninţător, copilul îi va percepe ca pe o ameninţare.

Simona Sava

Logoped – Fundația Serviciilor Sociale Bethany

Bibliografie:

Irimescu G., 2006, Protecţia socială a copilului abuzat, Editura Universităţii Alexandru Ioan Cuza, Iaşi

Chirban, John T., 2005, Coping in Youth în Encyclopedia of Religious and Spiritual Development (http://www.sage-ereference.com/religion/Article_n54.html).

Proiectul „Mobilitate în comunitate” este finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a granturilor SEE 2009 – 2014. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org  

footer

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: