Arhive lunare: Septembrie 2015

Educaţie incluzivă – bariere în învăţare şi participare

header mobilitate 814x141

Barierele pot fi găsite în toate aspectele ce ţin de şcoală, comunităţi politicile locale şi naţionale şi pot împiedica accesul la o şcoală sau pot limita participarea în cadrul ei. Reducerea barierelor în învăţare şi participare presupune mobilizarea resurselor din şcoli şi din comunităţi. Educaţia incluzivă ajută şcolile normale să depăşească barierele şi să vină în întâmpinarea nevoilor de învăţare a tuturor elevilor.

Raportul OMS din 2011 – Despre Educaţie prezintă aceste bariere ca fiind:

Rolurile/responsabilităţile ministeriale – nu există o percepţie generală unitară a ţărilor în ceea ce priveşte responsabilitatea educaţiei copiilor cu dizabilităţi: fie este Ministerul Sănătăţii, fie este Ministerul Educaţiei Speciale sau al Solidarităţii, în România este Ministerul Educaţiei – mergându-se pe nevoia de asistenţă socială şi nu pe principiul de şanse egale în societate, pe ideea de izolare a acestor persoane şi nu pe educare şi integrarea lor economică şi socială.

Legislaţie şi politici guvernamentale – Lipsa procedurilor de aplicare a legislaţiei şi existenţa legilor doar pe hârtie (de ex. Legea Autismului în România există doar pe hârtie, neexistând încă Metodologia de aplicare a acesteia), lipsa politicilor şi a obiectivelor concrete, constituie obstacole majore în asigurarea educaţiei pentru toţi. UNESCO a generat linii directoare care să ajute la crearea de politici şi practici care să favorizeze incluziunea.

Resursele – umane şi financiare inadecvate – insuficienţa specialiştilor şi a materialelor didactice, a şcolilor. Dacă ne referim la resursele financiare, de cele mai multe ori bugetele naţionale sunt limitate, iar familiile nu pot suporta costurile educaţiei. Potrivit Legii 61 din 1993 „se instituie alocaţia de stat pentru copii ca formă de ocrotire a statului acordată tuturor copiilor, fără discriminare”. În cazul copiilor cu autism, alocaţia de stat nu îşi atinge obiectivul având în vedere cuantumul acesteia pentru un copil cu dizabilităţi (respectiv 200 ron pe lună) corelat cu cuantumul terapiilor specifice autismului (4000 ron pe lună). Barierele în  învăţăre au în vedere şi curicculum – un curriculum inflexibil, care nu ţine cont de diferenţele şi stilurile de învăţare ale elevilor, un curriculum inadecvat, ce nu oferă un conţinut care să aibă legătură cu viaţa şi cultura elevului. Totodată, barierele în educaţie au în vedere cadrele didactice care nu au fost formate pentru a lucra cu elevii cu dizabilităţi, clădiri inaccesibile şi nestructurate în funcţie de nevoile şi abilităţile fiecărui elev, echipamente insuficiente pentru desfăşurarea procesului educativ şi mecanisme de ineficiente de evaluare a competenţelor. „Cunoştinţele despre autism nu sunt suficiente pentru a le putea acorda, pe termen scurt, o pregătire temeinică tuturor specialiştilor…….activităţile care fac apel la capacitatea de a colabora sunt adesea un obstacol imposibil de depăşit pentru persoanele cu autism…….şi tocmai activităţile de grup sunt utilizate ca un mijloc pedagogic deosebit de eficient…..sunt necesare cunoştinţe aprofundate şi deschidere către cooperarea cu echipa de specialişti în autism”(T.Peeters, 2009, p.198).

Etichetarea – stabilirea eligibilităţii pentru educaţie sau alte servicii pentru copiii şi tinerii cu dizabilităţi, în funcţie de problema specifică de sănătate, ceea ce poate avea efecte negative din punct de vedere psiho-social: stigmatizare, scăderea respectului de sine, oportunităţi limitate;

Atitudinea profesorilor, a administratorilor de şcoli poate afecta integrarea copiilor cu dizabilităţi în şcolile de masă. La nivelul comunităţii şi al societăţii româneşti în general, copii, tinerii şi adulţii cu dizabilităţi sunt priviţi ca persoane limitate în acţiuni şi gândire ce nu îşi pot aduce aportul în acţiunile sociale şi, prin urmare, sunt inutile. Când nu există această atitudine dispreţuitoare, există mila şi compătimirea care produce acelaşi rezultat: limitarea şanselor de realizare a persoanelor cu dizabilităţi.

Geanina Hujei – Asistent social

Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany

Bibliografie

Theo Peeters, (2009), Autismul. Teorie şi intervenţie educaţională, traducere de Ana Ivasiuc, Colecția Științele Educației, Ed.Polirom

Cadrul legislativ (studiat şi analizat în realizarea articolului)

1)Legea 61 din 1993 privind alocaţia de stat pentru copii, modificată prin Legea nr.125/2015

2)Legea 200/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 151/2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educaţie şi sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate.

Proiectul „Mobilitate în comunitate” este finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a granturilor SEE 2009 – 2014. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org  

footer

 

Conduita terapeutică la locul accidentului

header mobilitate 814x141Se poate întâmpla ca în cazul unor fracturi importante, fără deplasarea fragmentelor osoase, prin manevrele intempestive de prim ajutor sau în timpul transportului, o fractură vertebală, fără leziunea măduvei, să se transforme într-o leziune medulară. De aceea la orice suspiciune de fractură a coloanei vertebrale (accidente rutiere, căzături de la înălţime, sărituri în bazine, etc.) se vor respecta următoarele condiții:

– se va evita tentativa de ridicare a traumatizatului;

-se va cerceta posibilitatea unei leziuni medulare prin înţeparea uşoară sau zgârierea extremităţilor chiar şi la traumatizatul inconştient, care trebuie să reacţioneze, dacă nu are o leziune medulară;

– dacă pacientul este conştient, este invitat să facă mişcări simple ale membrelor;

– prin interogare se poate afla prezenţa unor parestezii (amorţeli, furnicături, înţepături);

– îmbrăcămintea va fi îndepărtată de pe pacient prin tăiere, nu prin dezbrăcare, care presupune mişcări de mobilizare a coloanei cu risc de deplasare a fragmentelor osoase;

– examinarea pacientului se face în poziţia culcat sau în cea în care a fost găsit pacientul (dacă leziunile asociate şi starea de conştienţă o permit);

– dacă sunt necesare mişcări de rotaţie a bolnavului, acestea se vor face în acelaşi timp de mai multe persoane, pentru a evita rotaţia trunchiului (şi deci a coloanei);

– este foarte important ca la orice accident, nicio victimă să nu fie ridicată prin prize la nivel axillar sau al membrelor inferioare;

– accidentatul contorsionat într-un vehicul sau găsit într-o poziţie şezând (ex: sub dărâmături) va fi degajat/mobilizat fără a se exercita tracţiuni pe membre sau flectarea şi rotaţia trunchiului şi extremităţii cefalice;

– ridicarea/mobilizarea traumatizatului se va face de către 3-4 persoane care îşi sincronizează mişcările astfel încât trunchiul, membrele inferioare şi capul să rămână permanent în aceaşi linie. În cazul suspiciunii de fractură cervicală, tehnica manevrării segmentului cefalic este de hiperextensie şi tracţiune continuă a capului;

– ridicarea şi mobilizarea pacientului se face cu deosebită grijă, evitându-se torsiunea axului cranio-cervico-toracic;

– transportul se va face pe targă sau pe suprafaţă rigidă şi aşezarea sub regiunea cervicală, lombară şi spaţiul popliteu a unor suluri mici pentru menţinerea curburilor normale. Traumatizatul va fi imobilizat prin benzi transversale pe targă. În cazul fracturilor coloanei cervicale, se vor lua măsuri suplimentare de fixare a capului şi gâtului faţă de trunchi prin aplicarea de coliere cervicale sau, în lipsa acestora, fixarea capului şi gâtului între două pături groase rulate.

– în cazuri excepţionale, când este imposibilă utilizarea şi improvizarea unei suprafeţe tari pentru transport, se acceptă şi transportul pacientului pe o pătură, aşezat în șezut şi capul rotat stânga sau dreapta (cu excepţia suspecţilor de leziune cervicală), asigurându-se astfel poziţia de extensie a coloanei.

Bibliografie generală

  1. Albu, Adriana, Albu, C., Petru, I. (2001) Asistenţa în familie a persoanei cu deficienţă funcţională. Tehnici de îngrijire şi manevrare a bolnavului, Editura Polirom, Iaşi.
  2. Albu, C., Albu, Adriana, Vlad T.-L. (2004) Kinetoterapia pasivă, Editura Polirom, Iaşi.
  3. Branea, Ioan (1997) Medicul salvării, Editura Mirton, Timişoara.
  4. Bucur Angela (2009) Elemente de bază în fiziologia generală, Editura Universităţii din Oradea
  5. Cordun, Mariana (1999) Kinetologie medicală, Editura Axa, Bucureşti.
  6. Universtitatea Oradea, Facultatea de geografie, turism si sport, Departamentul de educatie fizica, sport si kinetoterarpie 2011, Tehnici de manevrare a bolnavului – note de curs

Claudiu Doru – Kinetoterapeut

Fundația Serviciilor Sociale Bethany

Proiectul „Mobilitate în comunitate” este finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a granturilor SEE 2009 – 2014. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org  

footer