„Amici pentru Bunici”

SONY DSC

Pentru mulţi dintre noi copilăria e acea perioadă frumoasă a vieţii pe care o purtăm în suflet oriunde ne-am afla. Astăzi, pe lângă jocuri, cărţile de colorat şi micile obrăznicii pe care le făceam, ne amintim cu drag şi de momentele minunate petrecute alături de bunici.

Ne amintim de poveştile lor cu tâlc, de grija pe care ne-au purtat-o, dar şi de sfaturile preţioase pe care ni le-au dat. Ştim că o parte din omul ce suntem azi o datorăm şi lor, iar cel mai frumos mod de a le mulţumi pentru tot ce ne-au dăruit, e stându-le alături aşa cum ne-au stat şi ei când eram mici.

Bătrâneţea are culoare

poza 2Din păcate nu toţi bătrânii au pe cineva care să le deschidă uşa. Nu au nici rude, nici copii şi nici nepoţi. În această situaţie se află şi vârstnicii de la Căminul de Bătrâni „Sfânta Parascheva” din Iaşi. Oameni cu experienţe de viaţă incredibile, care în ciuda neşansei ori a greutăţilor ce i-au adus în acest loc, încă îşi păstrează zâmbetul pe buze, optimismul  şi buna-dispoziţie.

Ne-au impresionat de îndată ce i-am cunoscut, şi tocmai de aceea am hotărât că trebuie să facem ceva pentru ca veselia şi optimismul lor să nu dispară nicicând. Aşa a luat naştere proiectul nostru “Amici pentru Bunici”. Un proiect prin care, de mai bine de 1 an, voluntarii noştri aduc un strop de culoare în acest cămin de bătrâni.

poza-3Prin activităţi recreative, precum dansuri, jocuri de şah, vizionări de film ori cercuri de lectură, voluntarii noştri reuşesc, chiar şi pentru câteva ore, să-i facă pe aceşti bătrâni să uite de suferinţele vieţii pe care o trăiesc. Cel mai mult au nevoie de atenţie şi afecţiune, iar faptul că li se luminează chipul de fiecare dată când îi vizităm e dovada că reuşim să le oferim sprijinul emoţional de care au atâta nevoie.

Între aceşti bătrâni şi voluntarii Bethany s-a creat o legătură puternică, bazată pe respect şi prietenie. Noi avem pentru fiecare dintre ei o vorbă bună şi un cuvânt de încurajare, iar ei au pentru noi poveşti impresionante şi lecţii adevărate care reuşesc să-ţi schimbe întreaga optică asupra vieţii.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: